israel

10 octombrie 2023, 21:05

Mai mulți pelerini au simțit ce înseamnă să îți fie frică. S-au întors noaptea trecută din israel cu avionul pe aeroportul din Otopeni, iar din București autocarele i-au adus cu bine la familiile lor din Craiova și Slatina. Nicicând, bucuria revederii nu a fost mai mare.

Chiar înainte de decolare, o explozie s-a auzit în apropierea aeroportului de la Tel Aviv. Preț de câteva zeci de minute, au crezut că nu vor mai putea zbura spre casă.

Aproape 600 de români au revenit în țară numai noaptea trecută. Alte câteva sute de cereri de repatriere sunt procesate zilnic de autorități.

Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel: Ne apropiem de 1.000 scoși până acum. Scoși cu sprijinul nostru, oameni cu bilete și au fost îmbarcați de noi în condițiile care aveau bilete anulate. Avem categorii de oameni care au bilete pe care îi ajutăm cu celula de la aeroport, îi ajutăm, dar nu sunt cei cărora le-am facilitat zborul. În plus, mai sunt oameni rămași care au preferat să nu plece că vor să termine turul turistic.

Ar mai fi și aproape 900 de turiști care se vor întoarce acasă în zilele următoare, cărora li se adaugă și câteva sute de muncitori din industria aeronautică, dar și româncele care îngrijesc bătrânii din Israel și care nu au solicitat încă sprijinul autorităților pentru a părăsi țara, a mai precizat ambasadorul. Cel mai greu va fi, însă, organizarea evacuărilor pentru românii din Fâșia Gaza.

În Gaza sunt aproximativ 400 de români, dintre care mulți ar vrea să plece.

Mai ales că situația de război din zonă este de așteptat să dureze mai multă vreme.

Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel: Lucruruile arată foarte rău. Așteptăm ofensiva, aeriana a început deja, așteptăm terestra, care va dura câteva săptămâni. Marea necunoscută e granița cu Liban și Siria. Dacă s-ar activa, ar crea mari probleme pentru că hezbolahh are capacitate mare și mai precisă de lovire, ceea ce hamasul nu are.

Aeroportul din Tel Aviv funcționează, însă, normal. Iar patru, cinci curse aeriene vor continua să sosească în România zilnic în perioada următoare.

Urmărește-ne pe Google News