Comercianții italieni, obligați din 1 iulie să accepte plata cu cardul. Măsura, introdusă pentru combaterea evaziunii fiscale
„Chiar și această cafea de 1 euro va putea fi plătită cu cardul în Italia. Dacă vânzătorul refuză acest lucru, atunci poate primi o amendă de 30 de euro, plus 4 la sută din valoarea tranzacției”, arată Alberta Forgiarini, corespondenta TVR în Italia.
Italienii sunt printre codașii Europei când vine vorba de plățile digitale, alături de România și Bulgaria, conform unui raport european.
Ce spun italienii: „- Se plătește cash aici pentru că e vorba de bani care nu sunt declarați. Ăsta e viitorul. Nu putem continua cu bani în buzunar ca înainte. Cred că este corect, pentru că deja toată lumea în călătorii folosește POS-ul. Am fost luna trecută în Australia și nimeni nu folosea monede.”
„- Cafeaua mi se pare ciudat să o plătești cu cardul. Eu folosesc mult banii cash, plătesc în numerar.
– Dar de ce?
– Poate sunt de modă veche, am bănuțul la mine și plătesc cu acela.
Cu siguranță cu POS-ul se face mai puțină evaziune, dar este normal ca dacă eu nu am bani cash să pot plăti prin altă metodă reglementată.
Obligativitatea deținerii unui POS de către comercianți există de câțiva ani, însă mulți nu îl foloseau până acum. Amenzile pentru refuzul unei plăți electronice ar fi trebuit să intre în vigoare anul viitor, dar data a fost anticipată odată cu implementarea PNRR. Comercianții spun că la tranzacțiile mici riscă să iasă în pierdere, din cauza comisioanelor percepute de bănci.
Comercianți:
„- Aici, în Italia, mai ales dacă folosești cardul de debit, avem comisioane chiar și pentru o cafea, adică ceea ce este sub o anumită cifră plătim comision. Dacă se folosește cardul de credit nu este o problemă, pentru că ne sunt restituite comisioanele. Apoi, depinde de tipul de contract pe care îl faci cu banca, desigur.”
„ – Cred că este un lucru util ca să nu mai umblăm cu atâția bani cash, dar sunt prea multe comisioane. Așadar, pentru noi, care avem produse cu prețuri mici, gen tutungerie, asta devine apăsător, pentru că riscăm să plătim comisioane pentru vânzări foarte mici.”
Tot pentru a combate evaziunea fiscală, de la începutul acestui an, italienilor li s-a impus limita de 999 de euro pentru plățile în numerar, cu 1000 de euro mai puțin decât era prevăzut anul trecut.

