Janna

Bolnavă și imobilizată la pat, la cei 61 de ani ai săi, Janna, duce un război pe două fronturi: unul psihologic, cu boala care o macină de peste 6 ani și cel din țara natală, Ucraina. Începutul războiului a prins-o singură în orașul Mariupol. Soțul și copiii munceau în alt oraș pentru a-i asigura sumele necesare recuperării.

Janna: Am rămas singură fără serviciu, soţul fără serviciu încă din 2014, au fost bombardamente, uzina pe jumătate era închisă. El a rămas fără serviciu. A plecat şi a găsit de lucru în Crivoi Rog. Pe 24 de februarie eram singură, fără soţ, fără copii şi au început activităţile militare. M-a sunat fiica, toată lumea, să mă întrebe ce se întâmplă. Eu nu puteam decât să aud, nu şi să văd. Rămăsesem fără apă, fără curent, fără legătură, fără nimic. Au oprit gazul. Eu eram sub patru plapume, cu sticle umplute cu apă fierbinte.

Anul trecut, intre 24 februarie, când a început războiul si 26 martie a stat neputincioasă in pat sub asediul bombardamentelor. Asistentul social o vizita rar, la câteva zile, doar să-i aducă apă și mâncare.

Janna: Bine că ea avea sobă şi putea să facă ceva de mâncare. Gaz nu mai era, aşa că folosea lemne de la copacii afectaţi de explozii. Îi rupeau şi aşa încingeau soba şi îmi aduceau mâncare pentru o zi. Pentru că ea nu avea timp, avea de alergat toata ziua, ca să facă rost de apă potabilă, mâncare. Legăturile, la fel, erau tăiate. Eu nu ştiam ce se întâmplă cu copiii mei, cu soţul, pentru că au spus că Mariupol este închis. Nu lasă pe nimeni să treacă. Soţul nu putea să ajungă la mine, pentru că lucra în alt oraş. Fiecare şi-a luat familia şi a plecat din oraş, iar eu am rămas singură, în această situaţie, pentru că nimeni din familie nu putea să ajungă la mine.

După mai bine de o lună, de la începerea războiului, cu speranța că o mai găsește pe Janna în viață, soțul a reușit să ajungă acasă.

Ihor, soțul Jannei: Am stat acolo puțin, am făcut curățenie pe lângă casă, dar s-au intensificat bombardamentele. Pe întâi aprilie, când un proiectil a nimerit în casa vecinului, ucigând pe loc doi oameni, nu am mai rezistat. M-au ajutat nişte vecini, care treceau prin preajmă, să o urcăm pe Janna în mașină. Am pus şi căruciorul şi am plecat din oraş. Așa am ajuns în Zaparojie. A fost un drum foarte greu, cu numeroasele filtre străine (n.red.- ruseşti). Dar am reuşit. Probabil ne-au lăsat datorită soției. Au văzut că e persoană cu dizabilitate.

În România au ajuns în luna mai, iar în august s-au stabilit la Târgu Mureș.

Janna: Eu căutam posibilitatea să fac investigații ale coloanei vertebrale . Aici, în România, cu ajutorul

voluntarilor, mi-au făcut investigații de laborator chiar aici la domiciliu. La spitalul judeţean mi-au făcut investigații radiologice complete pentru osteoporoză. M-au văzut şi diferiţi medici specialiști, şi endocrinolog și reumatolog. Sunt în evidenţa lor şi a Crucii Roşii.

Cu sprijinul Organizației Salvați Copiii a fost luată în evidență de un medic de familie și consultată de specialiști la domiciliu. A fost ajutata si sa-si depuna dosarul pentru obținerea gradului de handicap. Jana are nevoie de reabilitare și fizioterapie care sunt vitale pentru ea, dar pe care nu și le poate permite.