Joaca de-a copilăria. Televiziunea Română și-a deschis porțile pentru mii de copii, pe 1 și 2 iunie
Teatrul pentru copii în aer liber i-a purtat pentru a doua zi consecutiv pe micii vizitatori în lumea magică a imaginației. Cu toții s-au prins în joaca de-a copilăria și au fost pe rând, prinți, magicieni și alte personaje de poveste. S-au întâlnit în TVR cu statui vivante, cu vedete, s-au distrat la ateliere de creaţie, de olărit şi de tâmplărie.
Nimeni nu i-a întrecut nici la baschet, fotbal, badminton sau tenis de masă.
Au fost concursuri și demonstrații, iar copiii au avut ocazia să-i cunoască pe eroii sportului românesc.
A fost aglomeratie și în zona machiajului pentru efecte speciale.
Cei pasionați de jocuri video au intrat în realitatea virtuală.
Și după atâtea aventuri, toneta de inghetata a fost locul potrivit pentru o pauză delicioasă. În cele două zile de distracție, mii de vizitatori, copii, părinți și bunici ne-au fost alături în joaca de-a copilăria.