Joburi pentru tinerii defavorizați. Ei vor putea fi angajați în instituțiile statului, pentru o perioadă de doi ani
Andreea are 17 ani, este elevă la liceu și, de aproximativ doi ani, a intrat în sistemul de protecție socială. După abuzurile repetate la care tatăl ei a supus-o, fata a cerut ajutorul. Acum locuiește într-un centru de plasament din Capitală și se gândește la viitorul ei. Vrea să devină polițistă, dar până atunci este dispusă să învețe.
De luna viitoare, tinerii aflați în situații asemănătoare cu cea a Andreei și care nu au mai mult de 26 de ani vor putea fi angajați în instituțiile statului. Inițiativa legislativă are ca scop reducerea deficitului actual de pe piața muncii.
Tinerii care vor dori să se angajeze într-una din instituțiile statului vor avea mai întâi de parcurs câteva etape. Vor depune un dosar și vor susține un interviu. Iar în funcție de jobul pentru care aplică, vor avea de susținut și o proba practică. La finalul celor 24 de luni vor primi și o scrisoare de recomandare pe care o vor putea prezența viitorului angajator.
Tinerii din categoriile defavorizate își vor putea găsi astfel un loc de muncă în prefecturi, primării și direcții subordonate ale acestora pe o perioadă de 2 ani.
Angajatorii care vor angaja alte tipuri de candidați pe acele locuri pe care ar trebui angajați tineri dezavantajați vor putea fi amendați cu până la 1.000 de lei.

