John Kirby, Consiliul Național de Securitate al SUA: Wagner a luat arme cu trenul din Coreea de Nord. SUA desemnează grupul de mercenari drept organizație criminală transnațională

20 ianuarie 2023, 21:19

„Pe măsură de armata rusă are probleme tot mai mari pe frontul din Ucraina, președintele Putin se îndreaptă tot mai mult pentru sprijin militar către Wagner, grupare deținută de Evgheni Prigojin. Avem indicii, inclusiv din comunitatea de informații, că tensiunile dintre Wagner și Ministerul rus al Apărării sunt în creștere”, a declarat John Kirby.

Prigojin a criticat comandanții ruși deschis, iar Wagner ia decizii pe baza publicității pe care o poate genera pentru Prigojin.

„Prigojin încearcă să își promoveze interesele proprii în Ucraina, iar Wagner ia decizii militare bazate în mare majoritate pe ceea ce poate genera pentru Prigojin în termeni de publicitate pozitivă”, a adăugat coordonatorul comunicațiilor strategice al Consiliului Național de Securitate.

Potrivit datelor SUA, în jur de 50 de mii de membri Wagner sunt acum în Ucraina, din care 10 mii cu contract și 40 de mii de deținuți.

„Din informațiile noastre, Ministerul rus al Apărării are rezerve în privința metodelor de recrutare pe care Wagner le aplică. În ciuda acestui lucru, evaluăm că este posibil ca Wagner să continue recrutările din închisorile rusești. În urma unor evenimente recente, credem că există tensiuni în creștere între oficiali ruși și domnul Prigojin”, a explicat John Kirby.

Potrivit Casei Albe, Coreea de Nord furnizează arme și muniție grupării de mercenari. Rusia caută arme din alte state inclusiv prin intermediul Wagner.

Pe 18 noiembrie, un tren a trecut din Rusia în Coreea de Nord. În ziua următoare, Coreea de Nord a încărcat garnitura, iar aceasta s-a întors în Rusia. Deși armamentul furnizat nu a schimbat dinamica luptelor, SUA preconizează că Moscova va continua să fie aprovizionată astfel.

Cerând ca astfel de livrări către Wagner să fie sistate imediat, SUA anunță că Trezoreria desemnează Wagner ca organizație criminală transnațională semnificativă. Săptămâna viitoare vor fi instituite sancțiuni la adresa Wagner și a rețelei care o sprijină.

„Mesajul nostru către orice companie care ia în calcul să furnizeze sprijin pentru Wagner este acesta: Wagner este o organizație criminală, care comite atrocități la scară largă și abuzuri asupra drepturilor omului și vom lucra neîncetat pentru a identifica, împiedica, pentru a-i expune și a-i identifica pe cei care asistă Wagner”, a declarat Kirby.

Nu în ultimul rând, transferurile de arme din Coreea de Nord încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, atrage atenția Casa Albă, astfel că informațiile au fost transmise și experților Consiliului de Securitate.

Urmărește-ne pe Google News