Klaus Iohannis a convocat, marți, CSAT. Propunerile de buget pe anul 2020, pe ordinea de zi

Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis
16 decembrie 2019, 17:48

„Pe ordinea de zi a ședinței se află subiectul referitor la propunerile de buget pentru anul 2020 ale instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării țării și securității naționale”, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Referitor la bugetul pentru anul viitor, Ludovic Orban a declarat că cea mai potrivită dată pentru plenul reunit, în cazul în care Guvernul își asumă răspunderea, este 23 decembrie.

Premierul a mai precizat că Executivul va decide, marți, procedura pe care o va urma pentru adoptarea actului normativ.

Conducerea PSD a stabilit, luni, să sesizeze Curtea Constituțională în cazul în care Executivul își va asuma răspunderea pe Legea bugetului de stat, a anunțat Gabriel Zetea.

Urmărește-ne pe Google News