Kremlinul califică drept inacceptabil comentariul lui Biden care îl compară pe Putin cu Hamas

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov / captura video
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov / captura video
20 octombrie 2023, 14:48

În prezent este un moment potenţial periculos pe agenda internaţională, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmând că ameninţarea la adresa cetăţenilor ruşi va creşte exponenţial odata ce Israelul va declanşa preconizata operaţiune terestră pentru a încerca să scoată Hamas din Gaza.

„O astfel de retorică nu este potrivită unor şefi de stat şi este inacceptabilă pentru noi”, a declarat Peskov. „Nu acceptăm un astfel ton faţă de Federaţia Rusă, faţă de preşedintele nostru”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de AFP.

Retorica lui Biden în timpul discursului său de la Casa Albă a fost nepotrivită pentru un politician responsabil, a insistat el.

Referitor la declaraţiile Washingtonului privind necesitatea de descurajare a Rusiei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a dat asigurări că aceste încercări au fost şi vor fi puţin eficiente, notează EFE şi Interfax.

Biden a avertizat joi că, dacă Hamas şi Putin nu plătesc pentru durerea pe care au provocat-o în Israel şi Ucraina, s-ar putea dezlănţui mai mult „haos” şi „distrugere” în lume.

„Istoria ne-a învăţat că atunci când teroriştii nu plătesc pentru teroarea lor şi dictatorii nu plătesc pentru agresiunea lor, aceştia provoacă mai mult haos, moarte şi distrugere”, a declarat Biden într-un discurs rostit din Biroul Oval de la Casa Albă, conform media citate.

Potrivit liderului american, grupul „Hamas şi (Vladimir) Putin reprezintă ameninţări diferite, dar au ceva în comun: ambii vor să anihileze complet democraţiile vecine”, notează Agerpres.

Biden a spus că scopul existenţei grupării Hamas, considerată teroristă de SUA, dar nu şi de Rusia, este de a anihila Israelul, în timp ce Putin neagă Ucrainei dreptul de a exista ca stat independent.

În conferinţa sa de presă, Peskov a refuzat să spună cine va reprezenta Rusia la summitul de pace pentru conflictul palestinian care va avea loc sâmbătă la Cairo, trimiţându-i pe jurnalişti după precizări la Ministerul de Externe.

Urmărește-ne pe Google News