La Crevedia au ars opt case, iar alte 11 sunt afectate, anunţă preşedintele CJ Dâmbovița
„Din datele pe care le avem la acest moment, au ars 8 case, iar alte 11 sunt afectate. De asemenea, tuturor familiilor evacuate le vom pune la dispoziţie locuri de cazare în zonă. Totodată, de la prima oră, au ajuns la Crevedia alimente şi alte ajutoare pentru cei care au fost afectaţi de incendiul de aseară”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a preşedintelui CJ Dâmboviţa.
El precizează că a discutat cu prim-ministrul Ciolacu şi a convocat o şedinţă a Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Am avut o discuţie în această dimineaţă cu premierul României, Marcel Ciolacu, pentru a pune la punct modul în care îi vom ajuta pe locuitorii din Crevedia ale căror case şi gospodării au ars sau au fost afectate în incendiul de aseară. Tot în cursul acestei dimineţi, am solicitat întrunirea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă astfel încât să acţionăm rapid pentru ca oamenii să se poată întoarce, în cel mai scurt timp, la casele lor”, se mai menţionează în postare.

