La Moscova se pregăteşte redeschiderea muzeelor

22 iunie 2020, 14:47

Celebrele galerii Tretyakov se pregătesc să își marcheze în forță deschiderea cu o expoziție care cuprinde 100 de lucrări donate de fundația filantropilor ruși Vladimir Smirnov și Konstantin Sorokin. Vernisajul, intitulat Generația XXI, prezintă și analizează arta rusă din prima decadă a acestui secol.

Expoziția cuprinde picturi, schițe, grafică, fotografii și chiar materiale video – toate realizate de tinerii artiști ruși.

Ultimele pregătiri se fac cu respectarea distanțării sociale și cu echipamentul de protecție obligatoriu. Într-o primă etapă, în muzee vor avea acces doar vizitatorii care își procură biletele online , tocmai pentru a se evita aglomerațiile.

Marile muzee din capitala rusă, Pushkin sau Galeriile Tretyakov, vor fi redeschise pe 3 iulie. Expoziția „Generația XXI” va putea fi vizitată până la începutul lunii septembrie.

Urmărește-ne pe Google News