La Săvârșin, Arad, au bătut clopotele pentru pomenirea celui care a fost Regele Mihai
Regele Mihai s-a întors la Săvârșin în 2001, după ce a obținut în justiție retrocedarea castelului.
De atunci și-a făcut un obicei din a-și petrece an de an sărbătorile de iarnă aici.
Regele Mihai îi primea pe colindători în curtea castelului și le oferea cozonac, vin fiert sau ceai cald. Stătea de vorbă cu toată lumea şi făcea zeci de fotografii.
A ținut să împartă de fiecare dată alimente pentru sute de familii nevoiașe. La volanul mașinii, colinda localitatea pentru a le duce cadourile chiar în poarta casei.
Când starea de sănătate nu i-a mai permis Reginei Ana să călătorească, Regele Mihai venea la Săvârșin special pentru a le împărți daruri localnicilor, apoi se întorcea în Elveția.
Regele Mihai I spunea mereu că Săvârşin era locul său preferat. Îi amintea de tinereţe.
Regele Mihai I a venit ultima oară la Săvârșin în vara lui 2014, când, împreună cu Regina Ana, a participat la inaugurarea Casei de oaspeţi din satul regal.

