Lecție de omenie. O bătrână în vârstă de 81 de ani a găsit la gunoi o geantă cu 20 de mii de lei și a înapoiat-o posesorilor
Floarea Drăgan are 81 de ani și este din comuna prahoveană Păulești. A impresionat o comunitate întreagă după ce a găsit la gunoi o geantă cu bani și a predat-o poliției.
Floarea Drăgan: „Am luat portofelul, l-am băgat în buzunar la capot şi m-am dus la cimitir. N-am putut să-i număr eu cu noră-mea. Ce zice fiu-meu: „Ţineţi-i acolo, nu umblaţi la ei, că vin eu!” A venit el, am numărat câte 10 milioane. I-am pus pe masă, am dat drumul la televizor, am închis televizorul. Nu m-am liniştit”.
Așa că a anunțat poliția.
Raluca Brezean, purtător de cuvânt IJP Prahova: „Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că în geantă nu erau acte care să ducă la depistarea proprietarilor genții”.
Noroc că vestea s-a răspândit repede în comună. Astfel, cei doi tineri și-au dat seama că ei sunt cei păgubiții. Strânseseră banii după nunta făcută în urmă cu doar trei săptămâni. Soțul i-ar fi pus bine într-o geantă, pe care soția ar fi aruncat-o fără să știe. După ce și-au recuperat banii, au trecut și pe la tanti Floarea.
Floarea Drăgan: ” Mi-a adus prăjituri, o sticlă de suc, mi-a dat şi bani. 5 milioane”.
Localnicii sunt impresionați de gestul ei.
Legea spune că însuşirea unui bun găsit se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

