Preţul gazelor pentru populaţie nu va mai fi stabilit de autorităţi începând cu 1 iulie. Studiu al Academiei Române: consumatorii nu au informații suficiente despre ce înseamnă acest lucru
Preţul gazelor pentru populaţie nu va mai fi stabilit de autorităţi începând cu 1 iulie. Este o consecinţă a liberalizării pieţei şi înseamnă că tarifele pot fi stabilite în funcţie de cerere şi ofertă, deci pot fi variabile.
Consumatorii casnici îşi pot alege furnizorul pe care îl şi pot schimba pentru o ofertă mai bună.
Sunt schimbări majore, însă doar 50% dintre respondenții unui studiu comandat de Academia Română declară că au aflat de liberalizarea pieței gazelor. Aproape 80% susţin că nu au informații suficiente despre piaţa liberă. Totuși, autoritățile insistă ca odată cu liberalizarea pieței gazelor, prețurile pentru consumatorii casnici să scadă.
Virgil Popescu, ministrul Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri: „O reducere de cel puțin 10-15% a prețului pentru populație va trebui să se întâmple. (…) Avem pârghiile necesare să facem acest lucru dacă observăm că în continuare se abuzează de poziție dominantă în piață„.
Iulian Iancu, deputat, președintele Comisiei pentru Industrie și Servicii: „De la 30 la 68 sunt 38 de lei care ar trebui să se restimă în prețul consumatorului. Acum este preluat de furnizor. În totalitate. Furnizorul ne-a făcut deja scrisoare și spune vă păstram prețul. Nu este o atitudine responsabilă„.
Prețul gazelor naturale la bursă a scăzut. Este chiar și la jumătate față de tariful reglementat de 68 lei pe megawatt/oră, dar nu toți furnizorii au făcut oferte cu tarife mai mici decât cele aplicate până acum.
Parlamentarii au pregătit o taxa pe câștigurile furnizorilor.
Reprezentanții furnizorilor susțin însă că ofertele avantajoase pentru consumatori vor apărea după ce piața libera va începe să funcționeze.
Taxa se va aplica furnizorilor de gaze doar dacă se modifică Legea energiei electrice și a gazelor naturale. Proiectul a fost adoptat de Senat și urmează votul decisiv în Camerei Deputaților.

