Liceul Teoretic dr. Mihai Ciucă, din orașul Săveni, modernizat după 50 de ani. Proiectul se ridică la 3 milioane de euro și se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală
27 aprilie 2021, 10:32
Liceul Teoretic dr. Mihai Ciucă din orașul Săveni a fost înființat în anul 1958. Era într-o stare avansată de degradare. Acum, toate spațiile instituției de învățământ sunt reabilitate. Au fost modernizate corpurile vechi, a fost construită o clădire nouă cu amfiteatru, au fost amenajate și dotate laboratoarele de specialitate.
La liceul din Săveni sunt 152 de cadre didactice și personal auxiliar și sunt înscriși peste 850 de elevi. Liceeni ar fi mai mulți, însă mare parte dintre adolescenti pleacă la instituții din învățământ din municipiul Botoșani unde condițiile de studiu erau mai bune.
Modernizarea liceului din Săveni se ridică la 3 milioane de euro și se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

