Lovituri aeriene asupra Fâșiei Gaza. Autoritățile de la Washington s-au declarat îngrijorate
La primele ore ale dimineții mai multe explozii au zguduit Fâșia Gaza. Au fost lovituri ale armatei israliene după ce ieri din teritoriul palestinian au fost lansate câteva rachete spre Israel.
Tensiunile au escaldat după un raid al forțelor speciale israeliene în Nablus, Cisiordania. Miercuri dimineața soldații au luat cu asalt o casă unde se ascundeau militanți islamiști care plănuiau un atac, au declarat oficialii israelieni.
11 palestinieni au fost uciși în schimbul de focuri, din care trei comandanți jihadiști. Restul au fost civili inclusiv un adolescent de 14 ani și un bătrân de 72 de ani care mergea la piață.
Ashraf Baara, fiul unui civil omorât la Nablus: M-a sunat să mă întrebe dacă soldaţii sunt aproape de casă, i-am spus că da şi să nu vină înapoi. Ne-au înconjurat cartierul din toate părţile. Atunci m-a sunat o cunoştinţă să-mi spună că tata a fost rănit. Dar nu am putut să mă duc la el până nu a plecat armata de aici.
În raidul armatei israeliene și în violențele de stradă care au urmat, aproape 100 de palestinieni au fost răniți. O parte din aceștia sunt în stare critică la spital.
Khalil Shaheen, locuitor din Nablus: După ce s-a anunţat că forţele de ocupaţie s-au retras, noi tinerii ne-am dus să inspectăm casa şi să scoatem cadavrele de sub dărâmături.
Mii de oameni au participat la funeraliile victimelor și au ocupat străzile orașului Nablus. Violența acestui raid îngrijorează și Washingtonul.
Ned Price, purtător de cuvânt Departamentul de Stat al SUA: Recunoaştem gravele provocări de securitate cu care se confruntă statul Israel. În acelaşi timp suntem profund îngrijoraţi de numărul mare de răniţi şi morţi în rândul civililor. În ultimele zile am avut discuţii productive cu partenerii noştri regionali în cadrul eforturilor de a preveni noi violenţe. Suntem îngrijoraţi că impactul acestui raid va submina eforturile de aduce calmul pentru israelieni şi palestinieni.
Nici nu au trecut două luni, dar 2023 se arată un an foarte sângeros în regiune. 61 de palestinieni au fost uciși până acum, potrivit ministerului palestinian al sănătății.
De cealaltă parte 10 israelieni și un turist ucrainean au murit în urma atacurilor lansate de militanți asupra statului Israel.

