LUMEA AZI. Atmosferă incendiară între Grecia și Turcia din cauza zăcământului de gaz natural descoperit în estul Mediteranei

4 septembrie 2020, 17:06

Nordul insulei este controlat de turci și singura cancelarie care recunoaște acest lucru este Ankara. De aici pornesc toate tensiunile și de o parte și de alta la care se adaugă profilul dictatorial al președintelui turc.

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: Cea mai mare nedreptate este să arunci în faţa noastră o naţiune care s-a ascuns mereu în spatele altora că să-şi ducă planurile ascunse până la capăt. Am obosit de atâtea jocuri din umbră.

Liderul de la Ankara a făcut referire la Grecia care, spune Erdogan, încearcă să limiteze accesul Turciei la rezerva de gaz doar în zona de coastă.

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: Eforturile depuse pentru a ajunge la bogăţiile din Mediterană, care se cuvin tuturor ţărilor care o înconjoară, este un exemplu de colonialism modern.

Numai că Turcia a început încă de acum doi ani forările în regiunea nordică a Cirpului, regiune pe care Ankara o controlează după războiul din 1974.

Dacă priviți cu atenție harta în mijlocul căreia este marcat locul unde navele turcești au fost amplasate, veți vedea cine și cum își dispută această imensă rezervă de gaz. Așa se explică de ce mai multe țări de la Franța, Rusia până la Turcia se implică în conflictul libian, fiecare încercând să susțină un guvern prin intermediul căruia să încheie diverse acorduri în vederea unei viitoare exploatări.

Revenind însă la tensiunile dintre Grecia și Turcia, recent, guvernul de la Ankara a anunțat că vrea să foreze după bogatele resurse de gaze naturale din Mediterană de Est, mai exact în sudul și estul insulei grecești Kastelorizo.

Doar că elenii susțin că regiunea respectivă aparține Zonei Economice Exclusive a Greciei, chiar dacă, din punct de vedere geografic, insula se află la 2 kilometri de largul coastelor turcești. Pentru că e vorba despre două state NATO, secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat că ambele țări vor începe, sub medierea aliaților, negocieri tehnice pe această chestiune.

 

 

Urmărește-ne pe Google News