lumea azi minutul de stiri

23 aprilie 2022, 10:25
ÎNGRIJORÃRI DE SECURITATE ÎN KOSOVO
Consiliul de Securitate al ONU se declară îngrijorat de atacurile împotriva poliției din Kosovo. Au fost cel puțin 4 incidente în nordul provinciei, la granița cu Serbia, unde microbuze cu polițiști au fost atacate la drumul mare cu arme automate și grenade. Ministrul de interne din Kosovo le-a catalogat atacuri teroriste.

BRITANICII TRIMIT REFUGIAȚII ÎN RWANDA

Marea Britanie a anunțat o reformă a sistemului de imigrație și va trimite solicitanții de azil în Rwanda, cu scopul declarat să elimine rețelele de trafic de persoane și să stopeze fluxul de migranți spre Regatul Unit. Guvernul de la Londra a încheiat un acord pe 5 ani cu statul est-african. O măsură similară și un acord cu Rwanda sunt discutate și de guvernul Danemarcei.
WIMBLEDON FÃRÃ RUȘI
Sportivii din Rusia și Belarus nu pot participa la Wimbledon și nici la competițiile de pregătire din Marea Britanie. Decizia îi afectează pe unii din cei mai buni jucători din lume, printre care rusul Daniil Medvedev al doilea în ierarhia mondială și belarusa Arina Sabalenka a 4-a în clasamentul feminin. ATP și WTA au criticat oficialii de la Wimbledon, în timp ce Novak Djokovic liderul clasamentului mondial consideră decizia o adevarată nebunie.

 

Urmărește-ne pe Google News