Mai întâi, rușii au interzis cuvântul „război”. Apoi au redefinit taberele. Corespondență de la Liviu Iurea: „Această vehiculare a termenului de ‘război’ acum prinde”
„În Rusia este o stare de sărbătoare pentru că lumea este într-un weekend prelungit. Ieri a fost așa-numita Zi a Apărătorilor Patriei, iar Putin le-a dat rușilor liber până luni. (…) Timp de un an de zile, în Rusia, cuvântul război a fost interzis pentru că sunt anumite legi aici prin care poți să răspunzi penal dacă folosești cuvântul ‘război’ – până la 15 ani de închisoare. De câteva săptămâni, narațiunea oficială rusă s-a modificat într-un fel, și este folosit chiar și de oficialii ruși cuvântul ‘război’, termenul de ‘război’, dar într-un alt context – în contextul în care Occidentul, acel Occident colectiv, așa se spune aici, în Rusia, poartă un război împotriva Rusiei sprijinind economic, militar Ucraina ca să poată rezista împotriva agresiunii ruse. De aceea și această vehiculare a acestui termen de ‘război’ acum, prinde, să știți, la populația din Federația Rusă, mai ales în provincie, pentru că înțelege sau sunt ajutați să înțeleagă că, de fapt, Rusia se află într-un război, dar nu cu Ucraina, ci cu Occidentul. Aici este marele paradox. Și să știți că prinde”, a explicat corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.
„Discursul lui Putin ține la ruși, pentru că 60-70 de ani toate paradele din Piața Roșie de 9 mai pe asta s-au axat – pe eroismul și vitejia de care au dat dovadă soldații sovietici, soldații ruși, să poată să-și apere patria mamă. Și iată că din nou se revine cu aceeași retorică. Auzeam zilele trecute un analist mai echilibrat, care spunea că tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina – Rusia luptă în Ucraina cu ideologia sec. XIX cu tactica sec. XX și, pe ici, pe colo, cu tehnologie din sec. XXI, dacă este să ne referim la drone”, a adăugat Liviu Iurea, răspunzând întrebării adresate de moderator.
„Ar fi fost usturătoare sancțiunile dacă rusul de rând nu ar fi avut în magazine mâncare, dacă nu și-ar fi primit salariile, sunt anumite într-adevăr frustrări, că nu se poate deplasa, să zicem, în Europa, în afara Rusiei, sau nu-și poate achiziționa bilete pe avion pentru că toate cardurile VISA nu mai funcționează în Federația Rusă. (…) De când s-a declarat mobilizarea, din septembrie, toți rușii au dat năvală, a fost acel exod o perioadă de 3-4 săptămâni, când au ieșit din Rusia, dar nu în Europa, pentru că rușii sunt conștienți că în continuare Europa este blocată și închisă pentru ruși, au plecat în țările unde mai puteau să meargă – în Georgia, în Kazahstan, chiar și în Mongolia, dar nu s-au oprit acolo, s-au dus să-și facă acele carduri VISA cu care să poată cât de cât supraviețui mai departe, să aibă un contact cu lumea exterioară”, a detaliat Liviu Iurea.

