“Majestatea Voastră, mami!”. Regina Elisabeta a II-a, felicitată de ziua ei pe scena Royal Albert Hall
Sala Royal Albert a fost neîncăpătoare sâmbătă seară pentru petrecerea de ziua Reginei Elisabeta a II-a.
Suverana a fost însoțită în loja regală de aproape toată familia, inclusiv de viitoarea noră Meghan Markle, în timp ce pe scenă s-au succedat numere muzicale ale unora dintre cei mai cunoscuți artiști mondiali.
Prințul Harry: „În această seară serbăm ziua Reginei şi, cu permisiunea dvs., vreau să spun că nu sunteţi o persoană pentru care este uşor să găseşti un cadou. Majestatea Voastră, la mulți ani!„.
Regina Elisabeta a II-a a urcat pe scenă în timp ce artiștii i-au cântat „La mulți ani”. Prințul Charles a dat tonul pentru celebra urare „hip hip hooray”.
Născută pe 21 aprilie 1926 și urcată pe tron în 1952, Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh britanic din istorie.

