Maramureș: Locomotiva și un vagon al trenului „Mocăniţa” au deraiat. 12 turiști au fost răniți ușor
Trenul turistic, format din 11 vagoane, ducea cei 340 de turiști pe Valea Vaserului, un traseu cunoscut în rândul iubitorilor de peisaje montane. La un moment dat, după o curbă, locomotiva a ieșit de pe şine și s-a răsturnat lângă calea ferată.
În urma impactului, 12 persoane au fost rănite. Acestea au fost duse imediat la Centrul de Primiri Urgenţe Vişeu de Sus. Multe altele au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri la fața locului unde au intervenit echipaje ale Jandarmeriei Montane, ISU, SMURD și 3 ambulanțe ale Serviciului Județean Maramureș.
Pentru că accidentul s-a produs într-o zonă împădurită, a fost nevoie și de intervenția unei echipe a Salvamont Maramureș.
Trenul cu abur, care străbate peste 20 de kilometri prin defileul Văii Vaserului, este una dintre principalele atracţii turistice din judeţul Maramureş. Anual, zeci de mii de turiști ajung în zonă pentru o plimbare cu mocanița.



