Marcel Ciolacu cere suspendarea negocierilor pentru noul guvern. ”Rezolvarea solicitărilor sindicatelor și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale”, prioritare. Kelemen Hunor, de acord cu propunerea

20 mai 2023, 10:10

”E clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată”, a scris Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, Coaliţia are datoria să se reunească în primul rând pentru urgenţele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluţiile sustenabile şi un termen clar pentru noua lege a salarizării.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor susține propunerea liderului PSD.”Sunt de acord cu această propunere! Guvernarea este pentru oameni, prioritățile societăți trebuie să fie și prioritățile coaliției de guvernare.” a precizat liderul UDMR într-o declarație de presă.

Ziua de vineri s-a încheiat fară rezultate concrete în negocierile dintre partidele din coaliție privind rocada guvernamentală. După o ședință fulger, liderii UDMR au acceptat să continue discuțiile cu PSD și PNL, dar nu este clar dacă maghiarii renunță sau nu la Ministerul Dezvoltării, dorit și de liberali. Situația ar putea fi tranșată la începutul săptămânii viitoare, când liderii coaliției ar fi așteptați la discuții cu președintele Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News