Mărturii din infernul de foc | Incendiile din Insula Evia par de neoprit de aproape o săptămână
Incendiile din Insula Evia par de neoprit de aproape o săptămână. Cu fiecare oră care trece, flăcările violente cuprind noi suprafețe de pădure.
Pentru cei 35 de pompieri români e o misiune cu riscuri uriașe pentru că insula are un relief abrupt și accidentat. Fumul dens acoperă totul și din această cauză cerul este întunecat chiar și în miezul zilei.
“Muncim, încercăm să oprim focarul, ne dorim foarte mult să îi ajutăm, le este foarte greu”, spune un pompier român.
55 de focare sunt acum active în insula Evia, iar dintre acestea cinci sunt majore.
În Evia, peste 2.000 de persoane au fost evacuate deja cu feribotul. Alte 10 nave așteaptă în nordul insulei pentru a continua evacuarea localnicilor.
„Noi locuim în Prokopi și dacă se va extinde focul și acolo, va fi foarte greu. Ce s-a întâmplat acum în Evia o să lase urme greu de reparat. Stăm să vedem cum evoluează focul”, spune o femeie, care le mulțumește pompierilor români pentru ajutor.
Ioannis Matsoukas s-a născut în insula Evia și spune că e un coșmar ceea ce se întâmplă, iar turismul e distrus în zonă: “Un dezastru uriaş, foarte mare în nordul insulei. Oamenii vor muri după ce se termină, se vor îmbolnăvi, economia e moartă, toată lumea trăia de pe urma copacilor, a pădurii, acum unde să se ducă? Turiştii, cred că s-a terminat cu turiştii. Aerul acesta, dacă se schimbă vântul, va veni la noi”.

