Măşti veneţiene făcute la Chişinău

22 februarie 2017, 23:19

De 10 ani, graficianul şi pictorul Nicolae Latunov dă viaţă şi personalitate măştilor veneţiene. O face în micul său atelier din Chişinău, departe de lumea misterului din Veneţia.

Artistul şi-a făcut studiile la Academia de Arte din Republica Moldova, după care a urmat masteratul în grafică la Florenţa. Acolo s-a îndrăgostit iremediabil de misterul măştilor.

Nicolae Latunov realizează măştile manual din papier-maché, în matriţe, după o tradiţie veneţiană veche de sute de ani. Întregul proces durează două sau trei zile.

Artistul a creat mii de măşti veneţiene pe care le-a vândut tot în Veneţia sau în alte colţuri ale lumii, mai puţin acasă, în Republica Moldova. Ultima oară şi-a văzut rodul muncii chiar în mijlocul Carnavalului.

Ori de câte ori are posibilitatea, artistul pleacă la Veneţia. Nicolae Latunov planifică să-şi extindă paleta materialelor din care sunt făcute măştile, cum ar fi ciocolata sau petalele de flori. Acum artistul confecţionează măşti pentru o expoziţie din Europa.

Urmărește-ne pe Google News