„Meci” Băsescu – Tăriceanu în Parlament, arbitrat de Liviu Dragnea. Schimbul de replici a stârnit hohote în rândul parlamentarilor
A fost şi o ocazie pentru eternii inamici, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, să dea mâna la tribună. Liviu Dragnea chiar şi-a pus biroul la dispoziţie pentru o întâlnire între fostul preşedinte şi fostul prim-ministru.
Arbitraţi de Liviu Dragnea şi de sală, foştii aliaţi şi inamici, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au făcut deliciul colegilor parlamentari.
C.P. Tăriceanu: Aţi spus în nenumărate rânduri: “Sunt cel mai bine informat om din ţară”.
T. Băsescu: Am fost cel mai bine informat om politic, dar n-am ştiut decât 10%. Vă daţi seama cât ştiu cei doi preşedinţi de Camere?
C.P. Tăriceanu: Domnul preşedinte, fiecare cu gaşca lui. Dumneavoastră cu serviciile, noi cu cetăţenii.
T. Băsescu: Se vede cât sunteţi cu cetăţenii că toţi v-aţi pitit de frică că vi s-au făcut publice numerele de telefon. De ce fugiţi de cetăţeni? Vorbiţi cu ei la telefon.
C.P Tăriceanu: Să ştiţi că pe mine mă sună şi noaptea, nicio problemă. N-aveţi grijă.
T. Băsescu: Da… Numai că…spuneţi cinstit: Câţi vă înjură zilele astea?
C.P Tăriceanu: Să ştiţi că e greu să depăşescă numărul celor care vă înjură pe dumneavoastră.
L. Dragnea: Domnilor prşeedinţi, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţă vă invit la mine în birou să continuaţi discuţia.
C.P.Tăriceanu: La un whisky.
L. Dragnea: Nu.

