Memorandum de Înţelegere pentru cooperare industrială între Romarm şi o companie sud-coreeană

6 februarie 2023, 12:41

„Astăzi marcăm un prim moment în începerea colaborării între o companie din Coreea de Sud din domeniul industriei de apărare şi compania Romarm. În decursul ultimei perioade, am avut mai multe discuţii despre potenţialul colaborării dintre industria de apărare românească şi industria sud-coreeană şi azi (luni, n.r.) avem un prim memorandum. Miercuri vom avea un alt memorandum semnat cu o altă companie din industria de apărare în cadrul vizitei pe care companii din Coreea de Sud o efectuează în România, în acest moment. Iată că, din decembrie, după vizita pe care am făcut-o împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, avem un prim pas în dezvoltarea acestei colaborări”, a afirmat Florin Spătaru, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a subliniat că industria de apărare românească îşi doreşte realizarea unor parteneriate care să ducă la crearea unor echipamente, produse, servicii pentru Ministerul Apărării Naţionale, dar şi pentru acoperirea necesităţilor din domeniul apărării în ţările NATO.

„În discuţia pe care am avut-o înainte de semnarea acestui memorandum am evidenţiat faptul că ne dorim ca această colaborare să înceapă din primul moment – cooperarea industrială dintre cele două companii, dintre Romarm sau subsidiarele Romarm şi firma Hanhwa, să se realizeze pentru crearea acestor capabilităţi în România pentru Ministerul Apărării Naţionale. Bineînţeles că, în cadrul colaborării cu Ministerul Apărării Naţionale, vom discuta despre aceste oportunităţi şi vom avea posibilitatea să detaliem concret, după o evaluare corespunzătoare, care sunt locaţiile, capabilităţile şi ce vom putea oferi comun. Să sperăm că în cursul acestui an – şi aceasta este provocarea pe care o adresez atât celor de la Romarm, cât şi celor de la Hanhwa – vom putea veni cu un plan concret investiţional, transfer de tehnologie – şi ne vom putea întâlni pentru a adresa proiectul concret care urmează să fie realizat în România”, a adăugat ministrul Economiei.

Urmărește-ne pe Google News