METEO. Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, în 15 județe. În București, temperatura maximă va fi de 25 – 26 de grade
Potrivit meteorologilor, joi, între orele 12.00 şi 22.00, În Maramureș, Crișana și local în Transilvania precum și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, cantități de apă ce vor depăși 25…35 l/mp, descărcări electrice, vijelii și grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Avertizarea vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI
Vremea se va încălzi joi în Capitală, valorile termice urmând să fie apropiate de cele normale pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 25 – 26 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă joi între orele 12.00 – 22.00.
Potrivit acesteia, vremea se va încălzi față de ziua precedentă, astfel încât valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi spre seară, dar condițiile pentru ploaie de scurtă durată vor fi reduse.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare după-amiaza și seara, când la rafală se vor înregistra viteze de până la 40 km/h.
sursa
mediafax.ro

