METEO. Cod portocaliu de averse torenţiale în 12 judeţe, vineri; Cod galben de instabilitate în 8 judeţe, până sâmbătă dimineaţa

9 iunie 2023, 10:02

ACTUALIZARE. Avertizare meteorologică COD ROȘU de averse torențiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină. Valabil vineri, în intervalul orar 14:50 – 15:30. În zona avertizată s-au acumulat cantități de peste 50 l/mp.- Județul Timiş: Giarmata, Ghiroda, Sânandrei, Dumbrăvița, Deta, Ciacova, Peciu Nou, Giulvăz, Voiteg, Birda.

_____________________________________________

Conform prognozei de specialitate, între orele 14:00 – 23:00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, dar şi în zonele de munte ale judeţelor Alba, Bistriţa Năsăud, Mureş şi Suceava, va fi în vigoare alerta de Cod portocaliu de averse. Local, cantităţile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp, în intervale scurte de timp, de până la trei ore.

De asemenea, în intervalul 9 iunie, ora 10:00 – 10 iunie, ora 10:00, în zone din judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Sibiu şi Hunedoara, pe fondul atenţionării Cod galben, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, pe arii restrânse peste 30 l/mp.

Meteorologii precizează că, în zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale şi la munte.

Pe de altă parte, pentru Capitală, prognoza ANM relevă faptul că, în perioada 9 iunie, ora 10:00 – 10 iunie, ora 10:00, vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29 – 30 de grade, iar cea minimă de 13 – 15 grade.

La mare vom avea încă o zi însorită și vreme de plajă. Din când in când vântul se va intensifica iar temperaturile ajung la valori agreabile de 25 de grade. În apă vor fi in jur de 22 de grade.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică vremea va fi capricioasă, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice, însă ploile vor cuprinde și anumite zone din țările vestice și nord-vestice iar izolat vor fi vijelii dar și grindină. În rest, nori de vreme bună și maxime de 24 de grade la Madrid, 31 la Paris, 24 de grade la Londra.

În nordul  Europei vor fi înnorari trecătoare și precipitații slabe, dar și soare. Vântul va avea unele intensificări și se vor înregistra 23 de la grade la Copenhaga, 17 grade la Stockholm.

În centrul Europei, tot despre instabilitate vorbim, ploile vor fi destul de consistente și sunt posibile furtuni și grindină, iar în sud-estul continentului atmosfera va fi plăcută, cu momente însorite și temperaturi de 20 de grade la Viena, 29 de grade la Atena.

 

Urmărește-ne pe Google News