METEO. Cod portocaliu de caniculă. Valul de căldură va persista în majoritatea zonelor din țară
Luni va fi foarte cald în mai multe regiuni din țară, soarele va străluci pe tot parcursul zilei, iar aerul va fi greu de respirat, în special în Câmpia Română și Podișul Dobrogei. La un moment dat, se vor strânge norii, însă doar în zona montană și submontană și vor lasă în urmă câțiva stropi de ploaie. Vântul va avea ușoare intensificări pe parcursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 39 de grade.
În Capitală vom avea o zi fierbinte cu soare arzător și multă zăpușeală, nici vântul nu ne va ajuta, iar temperatura maximă va fi de 38 de grade la umbră.
La munte va fi la fel de cald și va domina timpul frumos. Însă după-amiaza și seara se adună norii și vor fi ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice.
La mare, nici urmă de răcoare, se anunță o zi caniculară, iar din cauza umezelii disconfortul termic se va resimți și aici. Pe plajă, temperaturile vor urca până la 35 de grade iar apa mării va avea în jur de 26 de grade.
Marți, vremea va fi în continuare caniculara în zonele de câmpie și de podiș pe unde atmosfera va fi înăbușitoare. Trecător vor fi ploi de scurtă durată în zona montană, iar vântul va adia ușor. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 38 de grade.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică valul de căldură se va intensifica iar în anumite zone din Spania va fi cod roșu de caniculă, temperaturile vor depăși 40 de grade. Chiar și în țările din nord-vestul continentului temperaturile mai cresc puțin iar maximele ajung la 29 de grade la Paris și Londra.
În nordul Europei doar pe arii restrânse vor mai fi ploi, în rest norii se risipesc iar maximele vor fi de 21 se grade la Oslo și Copenhaga.
În centrul continentului, cât și în sud-est vremea va fi în general călduroasă, local caniculară la orele amiezii. Se vor înregistra 35 de grade la Atena, 37 la Roma, 34 la Viena.