METEO Temperaturile vor continua sa crească, iar în unele zone se instalează deja canicula
În Capitală avem o zi foarte caldă, cu multă umezeală, iar stresul termic va fi ridicat. Spre seară este posibil să vină 2 – 3 stropi de ploaie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade.
La munte atmosfera va fi instabilă în majoritatea masivelor și va ploua torențial, îndeosebi în cele vestice și nordice, unde sunt posibile furtuni și căderi de grindină.
Pe litoral se va face și mai cald, noroc cu briza activă care va face aerul mai respirabil. Pe plajă temperaturile vor urca până la 29 de grade.
În Peninsula Iberică în continuare va fi soare și vreme călduroasă, pe când în nord-vestul continentului atmosfera va fi schimbătoare – sunt anunțate ploi și descărcări electrice.
În nordul Europei va fi răcoare, iar norii de ploaie rămân și astăzi în decor. Vor fi 18 grade la Stockholm și Oslo, 20 de grade Copenhaga.
În schimb, în sudul și sudul estul continentului temperaturile vor fi în creștere, iar vremea va fi caniculară. În centrul Europei sunt anunțate precipitații însoțite de furtuni, iar izolat grindină.
În țară, joi, valul de căldură va cuprinde regiunile vestice, sudice și sud-estice iar în restul teritoriului norii revin în peisaj din cea de-a doua parte a zilei și vor aduce câteva reprize de ploi de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 38 de grade.

