Meteorologi: Atenţionare Cod galben de vreme instabilă în trei sferturi din ţară, de sâmbătă seara. Cod galben de caniculă persistentă în cinci judeţe şi în Bucureşti, duminică

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 iulie, ora 19:00 – 23 iulie, ora 10:00, în judeţe din Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în jumătatea de sud a Moldovei şi, local, în Oltenia şi Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (cu rafale de 55 – 70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice.
în intervale foarte scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.
ANM precizează că, în după-amiaza zilei de sâmbătă, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, pentru intervale scurte de timp, şi pe arii restrânse, în special la munte şi în sud-estul teritoriului.
Totodată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă pe parcursul zilei de duminică, în cinci judeţe din sud şi în Bucureşti.
Astfel, valul de căldură se va menţine în sudul teritoriului, unde local va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 35 de grade, iar cele minime între 18 şi 22 de grade.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Municipiul Bucureşti.
Meteorologii precizează că, în prima jumătate a săptămânii viitoare, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.
sursa Agerpres