Milioane de spanioli au ieşit în stradă în cea de-a 10 zi de proteste faţă de amnistie

12 noiembrie 2023, 14:26

Alberto Nunez Feijoo, președintele Partidului Popular: Noi, spaniolii, ne vom recupera egalitatea, libertatea și demnitatea. Trăiască democrația! Trăiască Spania! Vă mulțumesc foarte mult.

O jumătate de milion de spanioli au ieşit în stradă la Madrid, după ce socialiştii au ajuns la o înţelegere cu separatiştii catalani pentru amnistierea liderilor care au organizat referendumul ilegal din 2017, în schimbul susţinerii actualului premier pentru a rămâne la putere.

Votul de învestire va fi săptămâna viitoare, nu înainte ca legea amnistiei să ajungă în parlament.

Şi în Valencia, mii de spanioli au scandat împotriva lui Sanchez şi cer repetarea alegerilor.

În Valencia nu au fost incidente însă mulţimea de protestatari a fost greu de controlat. Oamenii au plecat de la sediul guvernului spre sediul Partidului socialist şi au paralizat traficul.

Şi în inima Cataloniei, în Barcelona s-a strigat împotriva amnistiei şi a liderului separatist Carlas Puigdemont, urmărit de justiţia spaniolă, dar care beneficiază de  imunitate, în Parlamentul European.

Textul legii încă nu a fost făcut public, însă asociaţiile de procurori cer deja demisia procurorului general pentru că nu a luat atitudine.

Manifestanţii se vor strânge din nou, în această seară, la sediile partidelor socialiste.

Urmărește-ne pe Google News