Militar înecat în mare. Bărbatul culegea rapane în zona digului din Năvodari

12 iunie 2019, 19:27

Militarul se afla în Năvodari, în zona digului, împreună cu alți trei bărbați. Toți adunau rapane. La un moment dat, bărbatul de 33 de ani a intrat în apă. Dar nu a mai putut ieși.

La zece minute după ce a intrat în apă, bărbatul a fost observat cum plutește. Doi dintre colegii săi au intervenit și au încercat să îl salveze. L-au scos pe mal și au sunat imediat la 112.

La fața locului a ajuns rapid un echipaj ISU, dar și elicopterul SMURD. Aproape o oră, cadrele medicale l-au resuscitat pe bărbat, dar nu au reușit să îl salveze.

A fost deschis un dosar penal legat de moartea militarului, iar anchetatorii trebuie să afle toate detaliile tragicului eveniment. Bărbatul a intrat îmbrăcat în mare și nimeni nu a văzut efectiv ce s-a întâmplat.

De la începutul sezonului estival, pe litoral, trei persoane și-au pierdut viața înecate în mare.

Urmărește-ne pe Google News