Ministrul Educației, mesaj în perioada tezelor: Sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înţeleagă şi să le întâmpine cu seriozitate şi confort

Elevii vor avea transport gratuit
Elevii vor avea transport gratuit
19 noiembrie 2019, 11:38

Aceasta le-a amintit cadrelor didactice faptul că anul şcolar 2019 – 2020 are o altă structură faţă de anii anteriori.

”Semestrul I este de doar 15 săptămâni, cu toţii fiind puşi în situaţia de a ne replanifica activităţile, astfel încât să asigurăm un bun proces de predare – învăţare – evaluare’‘, a scris ministrul pe Facebook.

Monica Anisie a arătat că rămâne consecventă principiului pe care l-a expus în nenumărate rânduri – acela de a pune în centrul atenţiei elevul.

”Astfel, aflându-ne în perioada susţinerii tezelor, consecventă principiului pe care l-am expus în nenumărate rânduri, acela de a pune în centrul atenţiei elevul, vă rog să ne amintim cu toţii că: emoţiile sunt parte din viaţa şcolii şi copiii învaţă aici să le gestioneze; tranziţiile (clasa a V-a, clasa a IX-a) reprezintă o etapă importantă în viaţa fiecărui copil, ce necesită un sprijin la începutul şcolarităţii, pentru a le putea îmbunătăţi şansele de reuşită; şi, nu în ultimul rând, că la începutul de drum al formării noastre am învăţat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocaţie şi tact pedagogic, puse în slujba elevilor. Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veţi realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înţeleagă şi să le întâmpine cu seriozitate şi confort. Vă mulţumesc şi vă asigur de întreaga mea consideraţie pentru întreaga dăruire”, şi-a încheiat ministrul mesajul.

Urmărește-ne pe Google News