Editura Didactică și Pedagogică va fi transformată în societate comercială. Proiectul prevede însă că elevii vor învăța după manuale tipărite doar la cererea expresă a lor, a părinților sau a cadrelor didactice.
În caz contrar, cărțile vor exista doar în format electronic. Proiectul propus de minister a stârnit critici vehemente din partea editurilor.
Am aprobat cele două metodologii cadru privind utilizarea auxiliarelor din învățământul preuniversitar și metodologia pentru mijloacele de învățământ. Sunt trimise către Monitorul Oficial.
În momentul în care sunt publicate, se reglementează auxiliarele pentru sistemul preuniversitar pentru prima dată în România, deși prevederea din Legea Educației era de șase ani. Timp de 10 zile de la data publicării în MO a celor două metodologii pot fi depuse la CNEE, în format electronic, propunerile de auxiliare didactice. Într-un termen de 30-60 de zile, Comisiile de evaluare și avizare vor stabili ce auxiliare îndeplinesc criteriile de conformitate potrivit legii, conform unei proceduri care va fi disponibilă pe site-ul CNEE, a spus ministrul Educației, Liviu Pop.