Ministrul Finanțelor, vizat de o moțiune simplă depusă de PSD. Replici acide în Parlament. Votul va fi dat miercuri
“Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, ‘Virusul Cîţu’ a distrus aproape complet economia naţională. După aproape două luni de stare de urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Deși a preluat o economie în creștere cu un deficit mic și nivel redus al datoriei, ministrul a adus țara la sapă de lemn cu mult înainte de venirea pandemiei după ce anul trecut a majorat deficitul pentru a plăti clientela”, a spus deputatul PSD Andrei Pop.
“Cel mai josnic lucru este ca fară niciun fel de respect pentru români au folosit acest virus pentru a-și promova moțiunea și agenda politică. Românii v-au trimis acasă tocmai pentru populismul vostrul ieftin. Acest guvern a gestionat bine aceste două crize. Ați lăsat statul român nepregătit și vulnerabil. Ar trebui să răspundeți penal pentru asta”, a spus ministrul Florin Cîțu.

