Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată” a fost depusă în Parlament. Dezbaterea, miercuri, la ora 11.00
În câteva ore, parlamentarii PSD şi ALDE au semnat, au depus moţiunea în biroruile permanente, au trimis-o la Guvern cu poşta specială şi au citit textul în plen.
Sub titlul „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”, parlamentarii coaliţiei PSD ALDE au criticat dur guvernul Grindeanu, pus în funcţie acum 6 luni.
222 de parlamentari au semnat documentul. Iar în sală au fost prezenţi 216. Opoziţia a lipsit. Rolul ei a fost preluat de lideri ai PSD.
Deşi 22 de parlamentari PSD nu au semnat moţiunea, conducerea partidului nu pare îngrijorată pentru ziua de miercuri, atunci când se va da votul.
Soarta Guvernului Grindeanu va fi decisă miercuri, când moţiunea de cenzură va fi supusă la vot. Până atunci, ambele tabere au declarat că sunt deschise la negocieri cu opoziţia.
ACTUALIZARE 17:00 Liviu Dragnea, președintele PSD: „Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenţi. Fiecare a vorbit cu mine, unii sunt plecaţi din ţară, ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marţi. Noi am fost interesaţi să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituţie. Iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moţiunea de cenzură, aşa şi-au şi făcut programul majoritatea. Am luat decizia, ulterior, de a o depune astăzi, pentru a scurta perioada în care ne aflăm de incertitudine şi de lipsa, practic, a unui guvern. Este important votul de miercuri, care va fi masiv. Nu am întrerupt dialogul cu nimeni, niciodată. Dacă cei care vor să discute cu mine și cu noi, PSD-ul, vor să respecte ordinea constituțională și votul din decembrie și deciziile partidului, deschiderea mea este totală”, le-a declarat Liviu Dragnea jurnaliștilor, după citirea moţiunii de cenzură în plen.
ACTUALIZARE 16:53 Ședința comună a celor două camere ale Parlamentului s-a încheiat. Au participat 216 parlamentari din totalul de 464.
Dezbaterea moțiunii de cenzură a PSD împotriva Cabinetului Grindeanu va avea loc miercuri, 21 iunie, ora 11.00, a anunțat Liviu Dragnea, care a condus ședința plenului.
ACTUALIZARE 16:45 Textul moțiunii „România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor” este citită în plenul Parlamentului de Mihai Fifor, liderul senatorilor PSD. Puteți consulta textul moțiunii în secțiunea DOCUMENTE.
ACTUALIZARE 16:40 Moțiunea de cenzură a fost semnată de 222 de parlamentari.
ACTUALIZARE 16:20 „Nu vom participa la votul pentru moțiunea de cenzură. Ca și astăzi, nu dorim să cauționăm ocuparea Parlamentului de refulare a două grupări rivale din interiorul PSD. Nu există niciun contact nici între d-nul Dragnea și d-nul Grindeanu și parlamentari USR și nu vor exista”, au declarat reprezentanții USR.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, în ședința de grup a deputaților PSD, că moțiunea va trece cu siguranță. A spus că acest guvern este unul ilegitim, nu mai este guvernul PSD și, tocmai de aceea, a fost nevoie de această moțiune.
După citirea moțiunii de cenzură, va urma o întâlnire a liderilor PSD cu parlamentari, cu lideri de filiale, la un hotel din București, transmite Andreea Dumitrescu la Ediție Specială.
ACTUALIZARE 15:05 Victor Ponta a ajuns la Parlament, la grupul PSD, și a precizat că și-a spus punctul de vedere în faţa parlamentarilor social-democraţi. Secretarul general al Guvernului le-a transmis deputaţilor social-democraţi că depunerea moţiunii de cenzură este declanşarea unui război atomic între PSD şi PSD şi a făcut apel la dialog pentru evitarea situaţiei. Victor Ponta a mai spus că, dacă nu va trece moţiunea, premierul Sorin Grindeanu va discuta joi cu conducerea PSD şi conducerea ALDE pentru formarea Guvernului Grindeanu 2.
„Sunt membru al grupului PSD, nu m-a exclus nimeni din grupul PSD, sunt deputat PSD. Eu sper că PSD nu declanşează război nuclear împotriva PSD. Nu este un lucru serios această moțiune? Nu! E o mare greşeală”, a spus Victor Ponta.
ACTUALIZARE 15.00 Liderul de grup al USR din Senat, Cristian Ghica, a anunţat că reprezentanţii formațiunii nu participă la şedinţa Biroului permanent al Senatului. A precizat că USR nu doreşte să gireze ‘lupta dintre două facţiuni din PSD’.
ACTUALIZARE Ediție Specială Grupul PSD din Camera Deputaților se adună pentru a semna moțiunea.
Cel mai important este calculul care se face, încă se duc negocieri în ambele tabere. Un parlamentar de la PMP, Octavian Goga, și-a înregistrat demisia și, potrivit informațiilor noastre, ar urma să se alăture PSD, relatează Andreea Dumitrescu.
Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat că vor mai fi membri și de la alte partide care vor veni la PSD. Nicolae Bădălău a precizat că moţiunea va fi trimisă Guvernului cu poşta specială, chiar azi, după depunerea la Parlament.
ACTUALIZARE Telejurnal ora 14.00 Moțiunea este deja la Parlament. Începe ședinta biroului permanent al Camerei Deputaților. Liviu Dragnea a ajuns. Aici va fi depusă moțiunea. La fel va fi și la Senat, apoi moțiunea va fi depusă în birourile permanente reunite, apoi înaintată plenului reunit.
Vor fi și grupuri reunite, atât la PSD cât și la ALDE, unde se vor mai strânge semnături pentru moțiune.
România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor este titlul moțiunii.
Darius Vâlcov a participat în rol principal la redactarea moțiunii. Cuprinde multe elemente din raportul de evaluare al Guvernului Grindeanu.
Încă se fac negocieri în spatele ușilor închise, relatează reporterul TVR Andreea Dumitrescu.
În opoziție, mai toți liderii au spus că nu doresc să joace rolul de arbitru în conflictul din PSD, transmite reporterul Marius Vulpe.
Pentru depunerea moțiunii este nevoie de 116 semnături, întrucât, conform Constituției, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de o pătrime din numărul total al senatorilor și deputaților.
În Parlamentul României sunt 464 de parlamentari, iar pentru a trece o moțiune de cenzură este nevoie ca aceasta să întrunească 233 de voturi pentru.
Potrivit site-urilor Camerei Deputaților și Senatului, în ambele Camere PSD are 221 de parlamentari, iar ALDE 26 de parlamentari, în total 247 de aleși care fac parte din coaliția de guvernare.
În ceea ce privește partidele din afara arcului guvernamental, PNL numără 98 de parlamentari, USR — 43, UDMR — 30, PMP — 26, minoritățile—17, iar 3 parlamentari sunt neafiliați.
Referitor la calendarul zilei de duminică, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a anunțat ședințe ale grupurilor parlamentare social-democrate și ALDE, de la 16,00 – ședința Birourilor permanente reunite, iar de la 16,30, ședința de plen reunit în care va fi citită moțiunea de cenzură.
Președintele nou ales al PNL, Ludovic Orban, a anunțat, sâmbătă, după congresul partidului, că liberalii nu vor participa, duminică, la ședința în care va fi citită moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Grindeanu.
PNL, USR şi PMP resping oficial orice discuţii cu taberele din PSD.
UDMR va decide miercuri, înainte de vot, dacă susţine moţiunea de cenzură.

