Municipiul Constanța intră în carantină din această seară, de la ora 20.00. Rata de infectare a depășit 9 la mia de locuitori

20 noiembrie 2020, 13:45

Carantina începe vineri la ora 20.00 și durează 14 zile.

Astfel, circulaţia va fi limitată, fiind interzisă intrarea sau ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Între orele 23.00-5.00 constănțenii pot ieși din casă doar în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

În oraș se iau și alte măsuri, între care autoritățile permit slujbele religioase doar în exteriorul clădirilor, la care trebuie să se respecta norma de 4 mp/persoană. Se permit și înmormântările, dar numai în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

Rata de infectare în municipiul Constanța a ajuns joi la 9.11, iar în județ la 5.97.

Urmărește-ne pe Google News