Neatenția și graba la volan au făcut victime pe șoselele din Ilfov. Un bărbat a murit, iar o femeie și copilul ei au ajuns la spital

5 februarie 2018, 09:16

Un bărbat a vrut să traverseze drumul care leagă capitala de Giurgiu, dar a fost lovit și a murit.

Șoferul le-a spus polițiștilor că nu l-a observat, pentru că victima era îmbrăcată în haine închise la culoare.

Tot în noaptea de duminică spre luni, un conducător auto grăbit a ignorat semnele de circulație și a fost izbit de un tir. Accidentul a avut loc în orașul ilfovean Glina, la intersecția dintre Spaiul Independenței și Șoseaua de centură.

Soția și copilul șoferului vinovat au ajuns la spital.

În ambele accidente, polițiștii au deschis dosare penale, pentru omor din culpă și pentru vătămare corporală din culpă.

 

Urmărește-ne pe Google News