O fetiță de doi ani și patru luni a murit, după ce gluga hanoracului i-a rămas prinsă în gard
Tragedia s-a înâmplat în comuna Sintea Mare. Micuța Sonia se juca în curte, așa cum făcea în fiecare zi, când a rămas nesupravegheată câteva minute.
Mama și bunica ei au intrat în casă, la sora ei mai mică, de trei luni. Atunci, fetița s-a urcat pe un bolovan ca să vadă, probabil, prin gard, ce se întâmpla în stradă.
Când a vrut să coboare, s-a dezechilibrat, iar gluga hanoracului, pe care îl avea închis până la gât, a rămas agățată în grilaj. Din nefericire, nimeni nu a fost in apropiere, ca s-o salveze.
Când a gaăsit-o bunica, micuța nu mai respira și nu mai avea puls.
Părinții sunt sfâșiați de durere. Și vecinii sunt șocați de când au aflat despre tragedie.
Cazul este cercetat de polițiști și de procurorii arădeni.
Micuța Sonia va fi înmormântată mâine, în localitatea natală.

