O fetiță s-a născut în ambulanța SMURD, în drum spre maternitate
28 februarie 2021, 19:43
Alexandra Mirela a avut noroc cu paramedicii care au ajutat-o să se nască cu bine, deși avea cordonul ombilical în jurul gâtului. Mama ei fusese luată de acasă, din Nădlac, dar în drum spre Arad, femeia a început să acuze dureri puternice și contracții din 3 în 3 minute.
Paramedicii SMURD au cerut o ambulanță cu medic, dar până la sosirea acesteia, copilul a fost adus pe lume.
Avea cordonul ombilical în jurul gâtului, dar unul din salvatorii cu experiență au reușit să-l desfacă. Bărbatul a declarat că a fost cea mai intensă experiență din 15 ani de activitate.

