O poveste neclară. Cine este Graham Philips, vedeta YouTube acuzată de „crime de război”
Premierul Boris Johnson le-a spus parlamentarilor că este îngrijorat de „mesajele de propagandă” ale lui Phillips în legătură cu Aiden Aslin, un cetățean britanic care și-a petrecut ultimii patru ani trăind în Ucraina și servind în forțele armate ale țării.
„Pericol de urmărire penală pentru crime de război”
Un deputat din orașul lui Aslin, Robert Jenrick, a mers mai departe cu acuzațiile, spunând că în videoclipul lui Phillips alegătorul său apare „încătușat, rănit și intervievat sub constrângere în scopuri propagandistice”. El a adăugat că este o încălcare a convențiilor de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război și că „intervievatorul Graham Phillips este în pericol de urmărire penală pentru crime de război”.
Aslin a fost capturat de forțele ruse în timp ce apăra orașul asediat Mariupol, deși rămâne neclar cum a ajuns să fie intervievat de Phillips. Cei doi bărbați sunt amândoi originari din Nottinghamshire. Aslin, în vârstă de 28 de ani, provine din orașul Newark-on-Trent, la scurtă distanță de orașul natal al lui Phillips. Cu toate acestea, a fost nevoie de un conflict de cealaltă parte a Europei pentru a-i reuni – însă în tabere diferite, scrie The Guardian.
Philips, medalitat de statul rus
În timp ce Aslin s-a mutat în Ucraina, s-a încurcat cu o femeie și s-a alăturat forțelor armate ale țării, Phillips a apucat-o pe-o cale foarte diferită, fiind mult timp purtătorul de cuvânt favorit al guvernelor separatiste pro-ruse din regiunea Donbas.
Phillips a primit medalii din partea statului rus pentru materialele sale video sa și a urmat îndeaproape grila propagandei ruse, sugerând în ultimele săptămâni că Ucraina este condusă de naziști și că masacrarea civililor în Bucea a fost o înscenare.
Phillips insistă că munca lui este autofinanțată și solicită în mod regulat donații de la cei 264.000 de abonați ai canalului său de YouTube, dar câștigă și bani din reclamele de pe YouTube plătite de marile companii occidentale. Miercuri dimineața, oamenii care încercau să urmărească interviul lui Phillips cu Aslin, susceptibil de încălcarea convențiilor de la Geneva, au fost întâmpinați de reclame plătite cu Piers Morgan, în care acesta vorbește despre emisiunea lui de la viitorul canal TalkTV, și cu promoții pentru iaurtul Müller.
YouTube a refuzat până acum să elimine videoclipurile lui Phillips, în ciuda insistențelor politicienilor brtianici de a-i fi eliminat canalul.
Ieșirea din anonimat
Ascensiunea sa de la un britanic anonim la un personaj de interes politic național a fost total neașteptată. Potrivit unui interviu din 2014 pentru BuzzFeed News, Phillips a călătorit pentru oară în Ucraina ca suporter la un meci de fotbal al Angliei. Apoi, a renunțat la jobul său de la Biroul Central de Informații al guvernului, acum desființat, și s-a mutat în Ucraina, unde s-a reinventat ca jurnalist.
Când Rusia a invadat Crimeea în 2014, Phillips s-a simțit atras de grupurile separatiste proruse din estul țării. Vlogurile sale de pe YouTube erau o noutate relativă la acea vreme și au încântat publicul rus. Canalul de știri RT, susținut de Kremlin, l-a folosit pentru scurt timp ca jurnalist independent – deși nu a obținut niciodată un loc de muncă cu normă întreagă în presă. Detenția sa de către guvernul ucrainean la periferia orașului Mariupol i-a adus notorietate, dar a ieșit curând din lumina reflectoarelor, pe măsură ce interesul occidental pentru conflict a scăzut.
Aparițiile sale pe YouTube s-au rărit, concentrându-se adesea pe vizitele în Crimeea, și au atras doar câteva mii de vizualizări. Într-un clip, se lăuda că este singurul jurnalist occidental care a participat la un tur al „legendarei Flote ruse a Mării Neagră”, dând la vâsle într-o barcă mică pentru a se apropia de nava amiral „Moscova”, crucișătorul scufundat recent de rachetele Neptun ale forțelor ucrainene.
În timpul pandemiei, Phillips se afla în Marea Britanie, filmându-se la protestele anti-Black Lives Matter din centrul Londrei. În februarie, el a încărcat un videoclip din centrul Londrei, vizavi de Parlament. Schelele de pe Turnul Elisabeta sugerează că filmarea a fost înregistrată în aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că se afla în Marea Britanie când a început invazia rusă în Ucraina, subliniază The Guardian.
Ulterior, el a reușit să se întoarcă în zonele controlate de Rusia în Ucraina, în ciuda celor câteva companii aeriene care zboară în regiune, devenind unul dintre puținii indivizi occidentali care filmează videoclipuri de pe teritoriul ocupat alături de forțele ruse.
Modul în care a ajuns într-o încăpere intervievându-l pe Aslin rămâne neclar.

