O tânără de origine română, printre primii soldați israelieni uciși de Hamas pe 7 octombrie. Unchiul tinerei: A fost prima care a văzut mișcări suspecte

19 octombrie 2023, 20:28

Unul dintre românii cu dublă cetăţenie, student la Medicină în Craiova, Ştefan Abedelnaby a fost prins în conflictul declanşat de Hamas cu doar câteva zile înainte să se întoarcă în România. Face un apel disperat la autorităţi să ajute cetăţenii care sunt şi români să fie scoşi din Fâşia Gaza înainte de a fi ucişi.

Între timp, bilanţul victimelor a ajuns la 4 morţi şi doi dispăruţi în rândul românilor, după ce încă o persoană cu dublă cetăţenie a fost dată dispărută.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa este şi o tânără de origine română, înrolată în armata israeliană.

Iael Leibușor avea 20 de ani și provenea dintr-o familie plecată în anii `60 din Piatra Neamț.

În sâmbăta în care Hamas a dezlănţuit iadul, românca se afla într-un turn de supraveghere a graniței și, înainte să fie împușcată, a apucat să avertizeze comandamentul armatei că Israelul este atacat dinspre Gaza.

Unchiul tinerei, stabilit în comuna buzoiană Breaza, a aflat despre tragedie mai întâi din presa de la Tel Aviv, apoi de la mama și frații fetei. Iael Leibușor a fost înmormântată zilele trecute, cu onoruri militare.

Lev Asaf, unchiul lui Iael Leibușor: A fost prima care a văzut mișcări suspecte, anunțând pe cei de la bază, de jos.  A tras sirena imediat și i-au spus „coboară și intră aici”. A spus „nu, nu, trebuie să văd, trebuie să supraveghez, să văd ce e”. Pentru familia noastră este un erou care a servit țara și în afară de asta avem în familie mulți piloți, mulți luptători, mulți tanchiști.

Situaţia din zonă nu este deloc văzută cu ochi buni de specialişti.

Dr. Eitan Barak, lector la Colegiul Academic Shalem din Israel, a declarat în exclusivitate pentru Ştirile TVR că există riscul de extindere a conflictului în regiune.

“Bineînţeles! Pentru că există riscul iminent ca Hesbollah să lanseze un atac. Doar pentru că Israel e ocupat cu frontul de sud, nu este o represalie majoră din partea Israel şi este o mare îngrijorare şi probabilitate că va evolua, eventual, într-un război între Israel şi Hesbollah şi este o posibilitate ca Iran să intervină în acest război cu aparate, cu rachete de rază lungă în Israel şi ai un conflict regional”.

Cel puţin 1.400 de persoane au fost ucise şi câteva mii au fost rănite în atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

 

Urmărește-ne pe Google News