„Ocrotiţi prin exterminare”. Peste 430 de copii au murit la căminul Plătărești în perioada comunistă. IICCMER a depus denunţ la Parchetul General
La 20 de kilometri de București, într-o comună cu aproape 4.000 de suflete, exista, înainte de Revoluția din ’89, un spital cămin pentru aproape 900 de copii cu dizabilități grave.
Potrivit datelor din arhivele centrului, analizate de istoricii Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, jumătate dintre minori au murit în condiții suspecte.
Florin Soare, expert IICMER: Putem vorbi de o dezumanizare, de o abrutizare a celor care răspândeau direct de soarta acestor minori. Vorbim de infirmiere, vorbim de medici, vorbim de conducerea spitalului, mergând mai departe până la autorităţile locale şi centrale. Toate aceste persoane erau parte dintr-un mecanism menit să ducă la suprimarea vieţii acestor minori.
1.500 de file au depus la Parchetul General istoricii-anchetatori. In baza documentelor, au creionat trăsăturile unui regim care a condamnat la moarte copii cu diferite grade de handicap, abandonați și lăsați fără ajutor.
Cosmin Popa, istoric la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române: Copiii în cauză, prin faptul că purtau eticheta de „irecuperabili”, ceea ce însemna că urmau să necesite asistență pe termen foarte lung sau chiar pe tot parcursul vieții, fără a discuta despre temeinicia medicală a încadrării lor într-o astfel de categorie, reprezentau pentru statul român de la acea vreme o cheltuială inutilă
Istoricii de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului vorbesc despre „exterminarea în masă” a unei comunități lipsită de ajutorare, adică a mii și mii de copii, pe baza unor dovezi depuse la Parchetul General.
Daniel Şandru, preşedintele IICMER: Să le conexeze, pentru că avem de-a face cu un tipar, avem de a face în mod clar cu o schemă de exterminare. (…) Să se raporteze, cel puţin la acest nou denunţ, aşa cum merită, cu celebritate, încât, în cel mai scurt timp, cei responsabili să fi aduşi în faţa Justiţiei. Nu mai putem continua să discutăm în termeni abstracţi despre un sistem, pentru că în spatele acestui sistem au stat oameni, cu nume şi prenume. Procurorii îi au acum în acest dosar. Îi rugăm să treacă la treabă.
Specialiştii institutului au depus anterior sesizări penale pentru infracţiuni contra umanităţii comise împotriva copiilor de la Cighid, Păstrăveni, Sighed şi Siret. Acum sunt cercetări în lucru la 22 astfel de cămine.