Pacient mort după ce s-a rupt targa. Firma privată de transport susține că de vină ar fi fost chiar bolnavul
Pacientul, în vârstă de 71 de ani, era internat la secţia Neurochirugie, după extirparea unei tumori. După operație, a avut o evoluție favorabilă, iar medicii au decis să îl trimită la Urologie, așa că pe 17 decembrie a fost preluat de angajații unei firme private, care avea contract cu spitalul.
La un moment dat, în timpul transportului, pacientul a căzut pe scări.
Dr. Florin Pușcariu: „A fost efectuat controlul urologic, la întoarcere targa a cedat, pacientul suferind un traumatism cranio-facial”.
Reprezentanții firmei care a efectuat transportul susțin că incidentul s-ar fi produs chiar din vina pacientului.
Cristian Vintilescu, fondator al centrului medical privat: „În timpul transferului pe targa noastră, de la spital, pacientul a făcut o mişcare nepermisă şi a dezechilibrat targa, care a căzut. În urma tomografiei şi tuturor investigaţiilor care s-au făcut, s-a constatat că nu există impact asupra sănătăţii pacientului„.
Pe 4 ianuarie, bătrânul a murit la Spitalul Județean Ploiești, unde era internat pentru recuperare.
Rudele care așteptau însănătoșirea bătrânului au aflat despre incident abia la morgă. Familia contestă varianta că incidentul s-ar fi produs din vina pacientului.
Cazul a intrat și în atenția poliției.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.

