Papa Francisc a îndemnat credincioșii să renunţe la utilizarea telefoanelor în timpul mesei şi să vorbească unii cu ceilalţi

Papa Francisc
Papa Francisc
30 decembrie 2019, 10:03

Iisus, Maria şi Iosif  ”se rugau, munceau şi comunicau unii cu ceilalţi”, a spus papa Francisc, potrivit Agerpres, care preia Reuters.  Papa s-a adresat credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru pentru a lua parte la rugăciunea săptămânală ”Angelus”.

„Mă întreb dacă voi, în familiile voastre, ştiţi cum să comunicaţi sau sunteţi precum copiii aceia care, atunci când sunt la masă, vorbesc toţi pe telefonul mobil… e linişte ca în timpul slujbei, dar nimeni nu comunică”, a spus suveranul pontif.

„Trebuie să începem să comunicăm din nou în familiile noastre”, a adăugat papa Francisc. „Taţi, părinţi, copii, nepoţi, fraţi şi surori, aceasta este o sarcină pe care să vi-o asumaţi astăzi, în ziua dedicată Sfintei Familii”.

Urmărește-ne pe Google News