Papa Francisc, aflat în vizită în Ungaria, le-a cerut maghiarilor să nu închidă porţile migranţilor
O mulţime nemaivăzută în ultimii ani în centrul Budapestei a aşteptat în linişte binecuvântarea Papei. Au venit din toate colţurile Ungariei şi nu numai ca să îl audă, să-l vadă pe sfântul părinte şi să se roage oadată cu el.
La mesa în aer liber din faţa parlamentului de la Budapesta Papa Francisc a revenit asupra temei din prima zi a vizitei când a avertizat în legătură cu pericolele generate de naţionalismul în creştere în Europa. A pus-o însă în contextul Evangheliei, spunând că uşile închise sunt dureroase şi contrare învăţăturilor lui Isus.
Papa Francisc: Porţile închise ale egoismului nostru faţă de alţii. Porţile închise ale individualismului dintr-o societate care din ce în ce mai izolată. Porţile închise ale indiferenţei noastre faţă de cei neprivilegiaţi, care suferă. Porţile închise faţă de străini, faţă de cei care nu sunt ca noi, faţă de migranţi şi săraci. Vă rog, hadeţi să deschidem porţile!
Cuvintele rostite de Papa au fost auzite şi de liderul naţionalist Victor Orban care se consideră un apărător al valorilor creştine. El a spus însă de nenumărate ori că nu va permite ca Ungaria să devină o ţară de migranţi, aşa cum au permis alte naţiuni din Europa.

