Papa Francisc dedică vârsnicilor şi celor bolnavi rugăciunea din a doua zi de Paşti

Papa Francisc în Bibliotecă Apostolică
Papa Francisc în Bibliotecă Apostolică
5 aprilie 2021, 15:00

Rugăciunea, cunoscută sub numele de ”Regina Coeli” (Regina Cerului), a fost rostită de la Vatican şi a putut fi urmărită online.

Aceasta a încheiat oficial sărbătoarea Paştelui în Biserica Catolică.

Liderul Bisericii Catolice a fost nevoit şi în acest an să celebreze Învierea lui Cristos sub restricţii stricte, în contextul pandemiei de coronavirus, la fel ca în 2020.

Pelerinii nu au fost prezenţi în acest weekend în Roma, iar imensa Piaţă Sfântul Petru era luni aproape goală, notează DPA.

Pentru creştini, Paştele este punctul culminant al anului ecleziastic.

În mesajul său de Paşte de duminică, transmis în faţa unui număr restrâns de persoane prezente în Bazilica Sfântul Petru, Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a lansat un apel la sporirea numărului de vaccinări împotriva COVID-19 ”în special în ţările cele mai sărace”.

Suveranul Pontif a atras de asemenea atenţia asupra perpetuării conflictelor militare şi a cursei înarmărilor la nivel mondial.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News