Paradă a porturilor tradiționale și a drapelelor naționale la Lyon
Momentul cel mai aşteptat al evenimentului a fost Parada Porturilor Tradiționale şi a Drapelelor Naționale. A fost o bună ocazie pentru vizitatorii francezi şi străini să descopere bogățiile şi cultura țărilor participante.
Reprezentanții fiecărei țari s-au întrecut în a prezenta publicului cântecele şi instrumentele folclorice proprii, au făcut demonstrații de dans şi şi-au invitat vizitatorii să guste din produsele tradiționale.

Cei interesați au putut să se familiarizeze cu modul de viață al fiecărei țări şi să descopere posibilități de călătorie.
Țara noastră a fost reprezentată de Consulatul general al României la Lyon. Muzica populară şi dansurile româneşti au întreținut atmosfera în zona centrală a oraşului.

Dansatorii din Ansamblul Plai cu Dor din Mioveni s-au prins într-o horă care a atras numeroşi spectatori. Alături de ei au defilat în costume naționale copiii şi adulții de la Scoala Românească din Lyon şi reprezentanți ai comunității româneşti din zonă.

Iar standul României a atras mulți vizitatori, care au gustat din produsele noastre tradiționale, s-au interesat de zonele turistice sau au depănat amintiri din vizitele pe care le-au făcut deja în România.







