Patru dintre cei cinci taximetriști din Galați care au bătut cu sălbăticie un tânăr, puși sub control judiciar
ACTUALIZARE Ceilalţi agresori urmează să fie audiaţi. Primăria oraşului Galaţi a cerut firmei de taxi să ajute la identificarea făptaşilor, care pot rămâne fără atestat, iar firma care i-a angajat, fără licenţă.
Urmează ca polițiștii să îi aducă la audieri și pe ceilalți taximetriști, care au sărit cu bâte și pumni să își „ajute” colegul, care se supărase pe clientul sau pentru că a vrut să renunțe la cursă.
Atacul, deosebit de violent, a fost surprins de camerele de supraveghere.
Robert este elev în clasa a 12 la un liceu din Galați. Sâmbătă noaptea și-a serbat ziua de naștere într-o zonă de agrement aflată la ieșirea din oraș.
După ce petrecerea s-a terminat, a chemat un taxi împreună cu un prieten. Șoferul le-ar fi reproșat că îi murdăresc bancheta cu bagajele pe care le aveau, iar cei doi au vrut să coboare. Taximetristul și-a chemat colegii prin stație. Tânărul a fost lovit de mai multe ori. Iar doi dintre agresori chiar erau înarmați cu bâte. Camerele de supraveghere au înregistrat întreaga scenă.
Pe imagini se vede cum, în timp ce era bătut, băiatul a pierdut telefonul. Iar unul dintre taximetriști l-a luat și l-a bagat în buzunar.
Prietenul tânărului a apucat să sune la 112.
Conducerea companiei de taximetre nu a vrut să facă nicio declarație.
În schimb, oficialii companiei au postat un mesaj pe o rețea de socializare în care își cer scuze și anunță o anchetă internă.
În urma incidentului, repezentanții transportatorilor atrag atenția că trebuie adoptat cât mai repede un cod de conduită al taximetriștilor.
Tânărul are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale și are certificat medico-legal care atestă că a fost lovit cu sălbaticie. Spune că va merge și în instanță ca să le ceară daune taximetrșitilor care l-au agresat.

