Pompierii români aflaţi în misiune în Grecia au avut două intervenţii pentru stingerea flăcărilor. Un cetăţean român, audiat în legătură cu declanşarea unui incendiu

18 iulie 2023, 12:49

Cei 40 de pompieri detaşaţi din România acţionează în două zone cu incendii, Kouvaras Keratea şi Saronida.

Misiunea lor e lichideze flăcările propagate rapid din cauza vântului şi a temperaturilor ridicate, dar şi să protejeze locuinţele.

Comandantul pompierilor români aflaţi în Grecia, maior Andrei Iancu: Am intervenit cu întreg modulul şi cu toată tehnica, adică 4 ASAS, o cisternă de 30.000 l, un microbuz. Sprijinim forţele elene, care intervin şi cu forţele aeriene. Au fost  transmise de către forţele elene avertizări către populaţie. Condiţiile meteo, mai ales vântul, nu sunt favorabile.

Este al treilea an consecutiv în care pompierii români intervin alături de colegii lor greci.

Ajutorul e mai mult decât binevenit. Mulţi locuitori de la periferia Atenei privesc neputincioşi cum flăcările se apropie de casele lor şi sunt nemulţumiţi de cum acţionează pompierii greci.

„Casa noastră este acolo, încă nu a luat foc, dar sunt mai multe focare, iar pompierii încă nu au ajuns”

„Este greu. A mai fost un incendiu aici acum zece ani, iar acum arde din nou”

„Nu sunt pompieri, nu sunt elicoptere, nu sunt avioane, unii oameni au încercat să salveze o casă, dar a fost imposibil, incendiul este prea puternic, vântul bate foarte tare, aşa că nu au putut face nimic”

Incendiile au afectat şi alte zone din Grecia. Mai multe localităţi au fost evacuate.

În oraşul nord-vestic Loutraki, 1200 de copii au fost evacuaţi dintr-o tabără pentru a evita pericolul.

Valul de căldură care a cuprins sudul Europei a lovit şi Grecia cu temperaturi sufocante. În ultimele zile, media zilnică a temperaturilor a depăşit 30 de grade.

Ieri la ora 18, termometrele indicau încă peste 40 de grade în mai multe localităţi.

Din cauza căldurii, autorităţile ateniene au decis să închidă la orele amiezii Acropole, principala atracţie turistică a oraşului, pentru a proteja turiştii.

Iar meteorologii au prelungit codul roşu de caniculă până pe 22 iulie, în toată ţara. A fost emisă şi o nouă avertizare privind incendiile ce pot izbucni pe fondul temperaturilor ridicate, secetei şi vântului.

Urmărește-ne pe Google News